Auditor în Domeniul Calității

Curs AUDITOR ÎN DOMENIUL CALITĂTII

Descriere

Curs de specializare autorizat de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale şi Ministerul Educației Naționale, recunoscut pe teritoriul Uniunii Europene.
Cursul se adresează tuturor celor interesaţi de domeniul auditului în domeniul calităţii, persoane care îşi desfăşoară activitatea atât în instituţii publice, spitale cât şi în companii din mediul privat.


Ce avantaje aveți urmând acest curs

  • dezvoltarea şi actualizarea documentaţiei referitoare la Sistemul de Management al Calitatii – ISO 9001, managementul calităţii (seria 9000) şi principiile auditului sistemelor de management, managementul riscurilor,
  • derularea etapelor specifice procesului de audit al calităţii, întocmirea documentaţiei specifice procesului de audit,
  • cunoaşterea tehnicilor necesare de comunicare şi obţinerea informaţiilor specifice procesului de audit,
  • analizarea capacităţii echipei de audit,
  • gestionarea şi coordonarea echipei de audit,
  • analizarea şi apreciera conformităţii sistemului de management al calitatii,
  • evaluarea gradului de implementare, menţinere şi îmbunătaţire a sistemului de management al calităţii.


Cerere ofertă

Detalii

  • AUDITOR ÎN DOMENIUL CALITĂTII
  • Contact: 0745 019 696
  • Preț: 1300 LEI
  • Locație: Cluj-Napoca

Competențe dobândite

  • Modul de interacţiune al organizaţiei cu părţile interesate în domeniul calităţii
  • Dezvoltarea şi actualizarea documentaţiei referitoare la sistemul de management al calităţii (ISO 9001:2015)
  • Managementul calităţii (seria 9000) şi principiile auditului sistemelor de management
  • Deruleaza etapele specifice procesului de audit al calităţii
  • Întocmirea documentaţiei specifice procesului de audit, căutare de informaţii (internet/intranet)
  • Managementul riscurilor
  • Tehnici de comunicare şi de obţinere a informaţiilor specifice procesului de audit
  • Comunicare consecventă şi eficace în situaţii dificile
  • Analiza capacităţii, gestionarea echipei şi lucrul în echipa de audit
  • Coordonarea echipei de audit
  • Analizarea şi aprecierea conformităţii sistemului de management al calităţii pentru succesul susţinut al organizaţiei (ISO 9004:2009)
  • Evaluarea gradului de implementare, menţinere şi îmbunătaţire a sistemului de management al calităţii
  • Creşterea valorii auditului
  • Asigurarea calităţii în activitatea auditorului

Acte necesare la înscriere

  • Carte identitate
  • Certificat naştere
  • Certificat căsătorie (în caz de schimbare a numelui)
  • Acte studii ( învăţământ superior cu diplomă de licenţă)
Competenţă digitală, inclusiv de siguranţă pe internet şi securitate cibernetică (2)