Condiții generale de instruire

MED EVOLUTION ACADEMY SRL

CONDIȚII GENERALE DE INSTRUIRE

 

1. ÎNSCRIEREA LA CURSURI

1.1 Participarea la un programele de formare organizate de MED EVOLUTION ACADEMY SRL începe prin transmiterea unei Cereri de Înscriere completate. Aceasta se poate face online, prin formularul dedicat de pe pagina medevolutionacademy.ro, secţiunea Cursuri, sau prin transmiterea formularului tipărit la adresa office@medevolutionacademy.ro. Metoda online este preferabilă — accelerează validarea şi reduce riscul de erori.

1.2 Datele de contact furnizate în cerere — în mod special adresa de e-mail şi numărul de telefon — trebuie să fie active şi monitorizate. Pe aceste date vor fi transmise toate comunicările oficiale: confirmarea locului, factura, materialele de curs, link-urile de acces şi notificările de examen. MED EVOLUTION ACADEMY SRL nu răspunde pentru netransmiterea informaţiilor generate de date incorecte sau de filtrele de spam ale participantului.

1.3 Formularul de înscriere este disponibil în format editabil pe pagina medevolutionacademy.ro, secţiunea Cursuri. După transmitere, participantul trebuie să se asigure că adresa office@medevolutionacademy.ro nu este blocată de filtrul său de spam.

1.4 Cererea este însotită obligatoriu de documentele specifice tipului de curs solicitat. Documentele se transmit exclusiv în format electronic (.jpg / .jpeg / .png / .pdf), cu o dimensiune maximă de 5 MB per fişier. Nu se acceptă acte originale sau copii tipărite. Cererea incompletă nu se validează.

1.5 Prin transmiterea Cererii de Înscriere, participantul îşi asumă următoarele angajamente, organizate pe şase categorii:

A. Privind participarea la program

  • Participantul îşi manifestă intenţia fermă de a urma programul de formare indicat în cerere, înţelegând că locul rezervat este condiţionat de îndeplinirea tuturor cerinţelor de acces stabilite.

  • Participantul confirmă că a consultat, înţeles şi acceptă integral prevederile prezentelor Condiţii Generale de Instruire, ale Planului de Instruire publicat pe site, precum şi ale oricăror actualizări comunicate oficial de MED EVOLUTION ACADEMY SRL.

B. Privind datele personale şi comunicarea

  • Participantul garantează corectitudinea şi actualitatea tuturor datelor de contact furnizate. Transmiterea oricărui document oficial (factură, confirmare, link de acces) la adresele indicate în cerere produce efecte juridice depline.

  • Participantul îşi dă acordul expres pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal exclusiv în scopuri legate de organizarea şi desfăşurarea programului de formare, în conformitate cu Regulamentul UE 679/2016 (GDPR) şi Legea nr. 190/2018.

  • Participantul acceptă ca numele său să figureze în listele de prezenţă şi în evidenţele interne ale MED EVOLUTION ACADEMY SRL, exclusiv în scopuri administrative şi de certificare.

C. Privind condiţia medicală

  • Participantul declară pe proprie răspundere că starea sa de sănătate îi permite participarea fără restricţii la toate activităţile programului ales — fizice sau online — conform Ordinului nr. 353/5202 din 2003 privind formarea profesională a adulţilor.

D. Privind proprietatea intelectuală

  • Participantul ia cunoştinţă că toate materialele puse la dispoziţie pe durata formării sunt proprietatea intelectuală exclusivă a MED EVOLUTION ACADEMY SRL, protejată prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor.

  • Utilizarea acestor materiale este permisă exclusiv în scop personal de dezvoltare profesională. Orice reproducere, difuzare, cesiune către terţi sau utilizare comercială este strict interzisă şi poate atrage răspundere civilă sau penală.

E. Privind obligaţiile financiare

  • Participantul confirmă că a luat la cunoştinţă structura taxelor de participare, termenele de plată şi consecinţele neîndeplinirii acestora.

  • Participantul înţelege că neîncasarea taxei în termenul menţionat pe factură poate duce la pierderea locului rezervat, fără notificare prealabilă, dacă există candidaţi pe lista de aşteptare.

  • Participantul acceptă că examenele sunt înregistrate audio-video, conform metodologiilor ANMCS, şi că înregistrările sunt utilizate exclusiv în scopuri de evaluare şi certificare.

F. Privind autenticitatea documentelor

  • Participantul certifică că toate documentele anexate cererii sunt autentice şi conforme cu originalele. Furnizarea de documente false atrage excluderea din program şi poate genera răspundere juridică.

1.6 Cererile de înscriere se procesează în ordinea recepţiei lor complete şi valide. În limita locurilor disponibile, sunt admisi participantii în ordinea înregistrării. MED EVOLUTION ACADEMY SRL îşi rezervă dreptul de a selecta participanţii la orice program de formare.

1.7 Numărul minim de participanţi necesar pentru pornirea unui curs este de 12 persoane, iar cel maxim de 28 de persoane. Sub pragul minim, organizatorii au dreptul de a reprograma cursul sau de a modifica locaţia, notificând participanţii cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte. În această situaţie, participanţii beneficiază de rambursarea integrală a taxei dacă reprogramarea vizează primul modul.

1.8 Dacă cererea de înscriere este incompletă, organizatorii solicită o singură dată completarea documentaţiei, cu indicarea unui termen limită de răspuns. Neresp ectarea termenului eliberează locul rezervat, participantul trecnd pe lista de aşteptare.

1.9 Fiecare participant primeşte prin e-mail o confirmare de înregistrare în termen de 3 zile lucrătoare de la recepţia cererii complete. Confirmarea include, după caz, validarea eligibilităţii sau solicitarea de completări.

1.10 La cerere scrisă (e-mail la office@medevolutionacademy.ro), organizatorii pot elibera o adeverintă de înscriere după încasarea integrală a taxei de participare. Emiterea adeverintei exclude posibilitatea rambursării taxei .

1.11 Perioadele menţionate în Planul de Instruire sunt module ale aceluiaşi curs, nu cursuri distincte. Parcurgerea tuturor modulelor este obligatorie pentru accesul la examenul de absolvire.

1.12 Participanţilor care nu s-au încadrat în numărul de locuri disponibile li se oferă posibilitatea înscrierii la o serie ulterioară a aceluiaşi curs.

2. DESFĂȘURAREA CURSURILOR CU PARTICIPARE FIZICĂ

2.1 MED EVOLUTION ACADEMY SRL organizează programe de formare în două formate: cu prezenţă fizică — lectori şi participanţi în acelaşi spaţiu — şi online, prin platforma de videoconferinţă dedicată. Formatul de desfăşurare al fiecărui curs este precizat în anunţul de lansare şi în Planul de Instruire publicat pe medevolutionacademy.ro.

2.2 Localităţile de desfăşurare sunt precizate în Planul de Instruire. Adresele exacte şi numărul sălii sunt comunicate participanţilor cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte de prima zi de instruire. Toate locaţiile respectă cerinţele impuse de legislaţia formării profesionale a adulţilor.

2.3 Fiecare program de formare al MED EVOLUTION ACADEMY SRL este construit pe un model pedagogic mixt, în care aprofundarea teoretică şi exersarea practică sunt componente complementare, nu secvenţiale. Participantul nu este receptor pasiv — este actor activ al propriului proces de în văţare. Structura fiecărui curs include:

  • Sesiuni de conţinut — transmiterea noţiunilor fundamentale cu accent pe aplicabilitate în contextul unităţilor sanitare româneşti;

  • Lucru aplicat — exerciţii individuale şi în subgrup, studii de caz reale, simulări de scenarii ANMCS;

  • Studiu individual între module — teme de aprofundare destinate consolidării cunoştinţelor;

  • Verificări de etapă — teste intermediare a căror notă contribuie la nota finală de absolvire.

Raportul dintre componenta teoretică şi cea practică este, de regulă, 1 la 2 în favoarea practicului. Sesiunile de aplicare practică se desfăşoară în subgrupe de cel puţin două echipe, pentru a asigura participarea activă şi feedback individualizat.

2.4 Cursurile se susţin în limba română, cu un program zilnic de 6-8 ore, structurat modular. Un modul cuprinde 100 de minute de instruire şi 20 de minute pauză. Fiecare modul include o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

2.5 Prezenţa participanţilor se consemnează zilnic de către lector. Conform legislaţiei formării profesionale a adulţilor, pentru a dobândi dreptul de acces la examenul de absolvire, participanţii pot absenta cel mult 10% din totalul orelor de instruire sau cel mult 25% în cazuri motivate documentat.

2.6 Fiecare lector al MED EVOLUTION ACADEMY SRL este formator certificat, cu experienţă profesională relevantă în domeniul managementului calităţii serviciilor de sănătate şi în formarea adulţilor.

2.7 Fiecare participant primeşte suportul de curs în format electronic (PDF) înainte de prima zi de instruire, pe adresa de e-mail din cerere, exclusiv după confirmarea plăţii taxei. Suportul tipărit nu este inclus în taxă şi se comandă opţional la înscriere, contra cost, conform Planului de Instruire.

2.8 Toate materialele utilizate sau distribuite pe durata formării — suporturi de curs, fişe de lucru, studii de caz, instrumente de evaluare, tipizate şi prezentări multimedia — sunt creaţii intelectuale originale ale MED EVOLUTION ACADEMY SRL, protejate prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor. Acestea sunt puse la dispoziţia participanţilor cu titlu de licenţă neexclusivă şi netransferabilă, validă exclusiv pe durata şi în scopul formării. Sunt interzise:

  • copierea, multiplicarea sau difuzarea materialelor în orice format;

  • transmiterea către terţi — gratuită sau oneroasă;

  • utilizarea în alte programe de formare sau în scopuri comerciale;

  • publicarea online, pe platforme e-learning, reţele sociale sau orice canal digital.

Încălcarea acestor restricţii dă dreptul MED EVOLUTION ACADEMY SRL de a solicita în justiţie încetarea încălcării şi reparaţia integrală a prejudiciului, conform art. 139 din Legea nr. 8/1996.

2.9 La cursurile cu prezenţă fizică, vizarea ordinelor de deplasare se realizează exclusiv în prima zi de instruire din fiecare modul. Organizatorii nu asigură tipizate de ordine de deplasare. Viza conţine ştampila MED EVOLUTION ACADEMY SRL şi semnătura lectorului.

2.10 Pe lângă conţinutul profesional specific, fiecare program promovează activ: inovarea socială, utilizarea responsabilă a tehnologiei, dezvoltarea durabilă, egalitatea de şanse şi tratamentul nediscriminatoriu.

3. DESFĂȘURAREA CURSURILOR ONLINE

3.1 Accesul la cursurile online este condiţionat de confirmarea încasării integrale a taxei de participare. Suportul de curs şi link-urile de acces se transmit exclusiv după încasarea efectivă a taxei.

3.2 MED EVOLUTION ACADEMY SRL asigură, pentru toate cursurile online, următoarele măsuri de securitate a datelor:

  • securitatea platformei de videoconferinţă utilizate;

  • confidenţialitatea datelor participanţilor;

  • prevenirea pierderii sau modificării neautorizate a datelor cu caracter personal;

  • blocarea accesului neautorizat la datele de înscriere şi de examinare.

3.3 Pe durata instruirii online, participanţii au următoarele obligaţii:

  • să utilizeze platforma de videoconferinţă exclusiv în conformitate cu prevederile legale şi cu prezentele Condiţii Generale;

  • să răspundă pentru toate mesajele, fişierele şi intervenţiile transmise prin platformă;

  • să nu înregistreze, parţial sau integral, instruirea online — prin screenshoot, printscreen, fotografiere, înregistrare video sau orice altă metodă. Înregistrarea neautorizată constituie încălcarea drepturilor de autor ale MED EVOLUTION ACADEMY SRL şi poate atrage consecinţe legale.

3.4 Cursurile online se desfăşoară prin aplicaţia Zoom sau prin o platformă echivalentă, comunicată participanţilor înainte de startul fiecărui modul. Nu se utilizează prezentări preluate din alte surse sau prefilmate — toate sesiunile sunt live, cu participarea în timp real a lectorului certificat.

3.5 Înainte de fiecare modul, participanţii primesc link-urile de acces Zoom pe adresa de e-mail din cerere, separat pentru fiecare zi de instruire.

3.6 Înainte de prima sesiune de instruire, lectorul legitimează toţi participanţii pe baza actelor de identitate prezentate în faţa camerei video, în vederea verificării identităţii.

3.7 Fiecare participant are responsabilitatea de a-şi verifica

  • dispozitiv funcţional — laptop, desktop, tabletă sau telefon;

  • conexiune internet stabilă şi continuă;

  • aplicaţia Zoom instalată şi actualizată;

  • cameră video şi microfon funcţionale.

Organizatorii nu sunt responsabili pentru imposibilitatea participării generate de probleme tehnice aflate în sarcina participantului.

3.8 Prezenţa la cursul online se înregistrează cu camera video activă pe toată durata fiecărei sesiuni. Dezactivarea camerei echivalează cu absenţa pentru intervalul respectiv. Microfonul rămâne dezactivat implicit şi se activează exclusiv la adresarea întrebărilor sau la solicitarea directă a lectorului. Participantul care nu reacţionează la întrebările lectorului şi nu se implică în activităţile practice poate fi considerat absent, chiar dacă are camera activă.

3.9 Sesiunile teoretice alternează cu exerciţii interactive individuale şi în subgrup (teste, studii de caz, brainstorming, simulări). Subgrupele de lucru sunt formate din 3-6 participanţi şi sunt coordonate de lector. Un reprezentant al grupului prezintă concluziile în sesiunea reunită.

3.10 Prezenţa la cursul online se consemnează zilnic de lector în foaia de prezenţă electronică. Participanţii pot absenta cel mult 10% din totalul orelor sau cel mult 25% în cazuri motivate documentat, pentru a menţine dreptul de prezentare la examen.

3.11 Suportul de curs în format tipărit poate fi comandat la cerere, contra cost, prin e-mail la office@medevolutionacademy.ro, conform preţurilor de pe site/contract.

4. EXAMINARE

4.1 MED EVOLUTION ACADEMY SRL asigură evaluarea competenţelor dobândite de participanţi prin probe intermediare (teste de verificare, teme de casă, studii de caz) şi un examen final de absolvire, conform cerinţelor legislaţiei privind formarea profesională a adulţilor şi metodologiilor ANMCS aplicabile.

4.2 Examinarea se poate desfăşura în una din următoarele trei modalităţi:

  • cu prezenţă fizică — examinatori şi participanţi în acelaşi spaţiu;

  • online — prin aplicaţia Zoom, cu toţi participanţii şi examinatorii conectaţi în timp real;

  • mixt — proba teoretică online şi proba practică cu prezenţă fizică, sau invers, în funcţie de specificul cursului.

4.3 Modalitatea concretă de examinare este stabilită de organizatori anterior deschiderii înscrierii şi este comunicată prin anunţul de lansare al fiecărui curs sau prin Planul de Instruire publicat pe medevolutionacademy.ro. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica modalitatea de examinare cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de data examenului, notificând toţi participanţii afectaţi.

4.4 Evaluare continuă pe parcursul instruirii. Pe lângă examenul final, fiecare participant este evaluat prin două probe de etapă, notate pe o scară de la 1 la 10. Aceste probe măsoară trei dimensiuni: gradul de implicare activă în exerciţiile practice, calitatea răspunsurilor la testele intermediare şi capacitatea de aplicare practică a conţinuturilor predate.

4.5 Prezenţa la verificările intermediare este obligatorie. Participantul care depăşeşte limita legală de absenţe pierde automat dreptul de prezentare la examenul final, indiferent de performanţele înregistrate până la acel moment.

4.6 Programarea examenului de absolvire. Examenul final este programat, de regulă, în intervalul de o lună de la încheierea ultimului modul. Acesta poate fi organizat per serie sau în sesiuni comune pentru mai multe serii, în funcţie de numărul absolvenţilor şi disponibilitatea comisiei.

4.7 Datele şi locaţiile de examen pot fi ajustate din motive obiective, cu o notificare transmisă participanţilor cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte. Adresele exacte sunt comunicate cu minimum 5 zile înainte de data examenului.

4.8 Componenţa comisiei de examinare. Examinarea se realizează în faţa unei comisii formate din trei membri: un reprezentant desemnat de ANMCS, în calitate de preşedinte, şi doi membri din partea MED EVOLUTION ACADEMY SRL. Deciziile comisiei sunt definitive şi executorii. Orice tentativă de influenţare a membrilor comisiei, inclusiv contactarea lor directă după examen, constituie incident grav.

4.9 Identificarea participanţilor. La prezentarea pentru examen, fiecare candidat face dovada identităţii prin act de identitate valabil în original (carte de identitate, paşaport sau echivalent recunoscut în UE). Candidatul care nu poate face dovada identităţii nu este admis.

4.10 La examenul cu prezenţă fizică. Organizatorii pot solicita completarea unui formular de prezentare la examen, pus la dispoziţie la faţa locului. Utilizarea telefoanelor mobile şi a oricăror dispozitive electronice este interzisă pe durata examinării. Metodologia şi structura comisiei sunt prezentate înainte de startul probelor.

4.11 La examenul online. Examenele online încep, de regulă, de la ora 8.00. Link-ul de acces este transmis odată cu materialele ultimei zile de instruire. Participanţii se conectează cu minimum 15 minute înainte de start, pentru verificare tehnică şi legitimare. Camera rămâne activă pe toată durata examenului — dezactivarea echivalează cu retragerea din examen. Examenul este înregistrat audio-video. Microfonul este activ în proba teoretică şi dezactivat în proba practică, cu excepţia susţinerii răspunsului.

Proba Teoretică

4.12 Examenul teoretic este, de regulă, un test grilă cu un singur răspuns corect per întrebare. La examinarea fizică: participanţii primesc testul, foaia de răspuns şi cioarnă. Răspunsurile se notează exclusiv pe foaia de răspuns. Timpul alocat: 1,5 minute per întrebare. Sursele de informaţii sunt interzise. La examinarea online: testul se administrează prin platformă digitală. Testul poate fi completat o singură dată. Camera şi microfonul rămân active pe toată durata prob ei.

4.13 Notele de la proba teoretică se exprimă cu două zecimale, fără rotunjire. Nu se acordă puncte din oficiu.

Proba Practică

4.14 Examenul practic este un exerciţiu interactiv — studiu de caz, exerciţiu de grup sau echivalent. Fiecare participant extrage un bilet cu subiectul practic şi dispune de cel mult 60 de minute pentru pregătirea răspunsului. Participantul răspunde individual în faţa comisiei. Pe durata probei, materialele de curs pot fi consultate.

4.15 Notarea la proba practică se realizează pe baza următoarelor criterii:

  • Lucru în echipă (corelarea prezentărilor, susţinerea coechipierilor) — 1 punct

  • Conţinut (cunoştinţe, aplicare practică, înţelegere contextuală, răspuns la întrebări) — 7 puncte

  • Prezentare (analiză şi sinteză, structură logică, încadrare în 10 ± 2 minute) — 2 puncte

Nota finală la proba practică este media aritmetică a notelor acordate de cei trei examinatori. Nu se acordă puncte din oficiu. Notele se exprimă cu două zecimale, fără rotunjire.

Nota Finală

4.16 Nota finală se calculează după formula:

Nota finală = (Media celor două evaluări de etapă) × 0,20 + (Media aritmetică teorie + practică) × 0,80

Notele finale se exprimă cu două zecimale, fără rotunjire.

4.17 Condiţii de promovare:

  • Cursurile MCSS (certificate ANMCS): notă finală de cel puţin 7,00 .

  • 4.18 Notele sunt comunicate participanţilor prin e-mail în termen de 10 zile lucrătoare de la data examenului.

Contestaţii şi Re-examinare

4.19 Contestaţiile se depun exclusiv pentru proba teoretică, prin e-mail la office@medevolutionacademy.ro, în termen de 48 de ore de la recepţia notelor. La contestaţie, testul este verificat de alţi doi examinatori.

4.20 Participanţii care nu au promovat examenul au dreptul de a participa gratuit la alte două examene ulterioare. La re-examinare se susţine exclusiv proba la care nu s-a obţinut nota de absolvire. Data examenului se comunică cu cel puţin 30 de zile înainte.

4.21 Participanţii care au promovat şi doresc să îmbunătăţească nota obţinută au dreptul la două examene gratuite ulterioare. Nota finală va fi cea mai mare. Intenţia se comunică în scris la office@medevolutionacademy.ro cu minimum 30 de zile înainte.

4.22 Participanţii care nu promovează după trei tentative pot participa la examene suplimentare cu achitarea unei taxe de re-examinare de 300 lei / examen.

4.23 Oric e solicitare ulterioară finalizării instruirii se adresează exclusiv organizatorilor, la coordonatele din Capitolul 11. Contactarea directă a lectorului sau a membrilor comisiei în legătură cu notarea constituie tentativă de influenţare a comisiei şi incident de încălcare a drepturilor GDPR.

5. TAXE DE PARTICIPARE

5.1 Taxele de participare pentru fiecare curs în parte sunt precizate în anunţul de lansare şi/sau în Planul de Instruire publicat pe medevolutionacademy.ro. MED EVOLUTION ACADEMY SRL îşi rezervă dreptul de a actualiza tarifele. Pentru înscrierile confirmate anterior modificării, taxa comunicată iniţial rămâne neschimbată.

5.2 Taxa de participare include, de regulă:

  • dreptul de acces la toate modulele de instruire;

  • suportul de curs în format electronic (PDF);

  • materialele didactice utilizate pe parcursul instruirii;

  • certificatul / certificatele obţinute în urma promovării, conform tipului de curs.

Eventualele excepţii sau componente suplimentare sunt menţionate explicit în anunţul fiecărui curs.

5.3 Suportul de curs în format tipărit nu este inclus în taxă şi se comandă opţional la înscriere, contra cost, conform preţurilor afișate pe site/contract.

5.4 Costurile de transport, cazare şi masă sunt în sarcina participanţilor, dacă nu se specifică altfel în oferta tehnică.

5.5 Plata taxei se realizează integral în avans. Facturarea se face după constituirea grupei (minim 12 participanţi), cu termen de plată de regulă cuprins între 5 şi 30 de zile calendaristice de la emiterea facturii. Prelungirea termenului se poate solicita prin e-mail la office@medevolutionacademy.ro înainte de expirarea termenului iniţial.

5.6 Factura se emite în format electronic (PDF) şi se transmite pe adresa de e-mail din cerere. Conform art. 319 alin. (29) din Legea 227/2015, factura este valabilă fără semnătură şi ştampilă. Facturile sunt încărcate în SPV (Spaţiul Privat Virtual) anterior transmiterii.

5.7 Plata se efectuează exclusiv prin transfer bancar sau ordin de plată în contul MED EVOLUTION ACADEMY SRL precizat pe factură. Persoanele juridice publice plătesc în contul de Trezorerie specificat. Dovada plăţii (copia ordinului de plată) se transmite la office@medevolutionacademy.ro cu cel puţin 3 zile calendaristice înainte de startul cursului.

5.8 Încasarea taxelor se verifică la două zile după termenul de plată. Facturile neîncasate pot fi anulate, locul eliberndu-se pentru primul candidat din lista de aşteptare. Participantul afectat este notificat prin e-mail.

5.9 În situaţii justificate, la cererea scrisă a participantului, se poate accepta plata în două tranşe. Solicitările se soluţionează în 5 zile lucrătoare.

5.10 Următoarea procedură se aplică exclusiv când sunt întrunite cumulativ: (i) factura a fost emisă pe o persoană juridică; (ii) taxa nu a fost achitată integral până la data începerii primului modul; şi (iii) participantul s-a prezentat la prima zi de instruire. În acest caz, MED EVOLUTION ACADEMY SRL poate exercita următoarele drepturi:

  • Reemiterea facturii pe persoană fizică: organizatorii pot anula factura emisă pe persoana juridică şi pot emite o nouă factură pe participantul în cauză, cu termen de plată de 3 zile lucrătoare de la transmiterea pe e-mail, dar nu mai târziu de data începerii celui de-al doilea modul. Prin prezentarea la primul modul participantul acceptă implicit această procedură.

  • Penalizări pentru întârziere: începând cu prima zi după expirarea termenului de pe factură, suma neachitată generează penalizări de 0,1% pe zi calendaristică de întârziere, conform art. 1535 din Codul Civil. Penalizările curg de drept, fără notificare prealabilă.

Neplata până la data începerii celui de-al doilea modul atrage suspendarea accesului la instruire până la regularizarea financiară. Zilele pierdute nu sunt recuperabile.

Reprogramare

5.11 Participantul acceptat la curs, cu taxa plătită şi încasată, care nu poate participa (integral sau parţial), poate solicita reprogramarea la o altă serie, prin e-mail la office@medevolutionacademy.ro, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de start — fără costuri, în limita locurilor disponibile. Solicitările tardive (sub 5 zile lucrătoare) atrag o taxă administrativă de 10% din taxa de participare, facturată separat.

Anulare şi Rambursare

5.12 Anularea participării se solicită în scris (e-mail la office@medevolutionacademy.ro) cu respectarea următoarelor condiţii:

  • cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de începerea cursului — rambursare integrală mai puţin 25% din taxă (cheltuieli administrative);

  • cu mai puţin de 5 zile calendaristice înainte de începerea cursului — rambursare parţială mai puţin 30% din taxă (cheltuieli administrative şi daune-interese).

Facturile de stornare se emit şi se încarcă în SPV cu data răspunsului către participant.

5.13 Instituţiile publice pot achiziţiona serviciile de formare prin platforma electronică naţională de achiziţii publice SEAP.

Competenţă digitală, inclusiv de siguranţă pe internet şi securitate cibernetică (2)